Cum doriti nalucile

10.09.2006 | Malin Musatescu

 

Ca sa renunti la baboi si la comodele tehnici ale pescuitului stationar trebuie sa ai un motiv bine intemeiat. Cazul spinningului la salau este unul aparte, demonstrand ca nu numai gustul si mirosul pot face un peste sa se lase inselat de carligul perfid. Unora probabil ca le pare cel putin o deviatie comportamentala sa te chinui cu tot felul de jucarii din silicon, cand ai la indemna obletii.


Reconversia
Am simtit pe propria-mi piele atitudinea oarecum ostila a unor amici cu care pescuiam umar la umar salai. Ei cu baboi - eu cu jiguri si naluci suple. Treptat zambetul superior, acoperit partial cu un aer amuzat, a fost sters de pe chipurile acestor amici. Dupa cateva ore de pescuit aveau sa ma intrebe o sumedenie de lucruri despre nalucile suple, despre jiguri si despre modul in care trebuiesc jucate acestea. Invariabil discutiile incepeau cu "Nu credeam ca salaul musca la asa ceva". Salaul "musca" jigurile. Iata o constatare care astazi ar trebui sa nu mai mire pe nimeni.

Esenta miscarii
Nalucile suple armate cu jiguri sunt facute pentru acel pescar care si asuma corvoada sutelor de lansari/ora . In spinning nu stai decat daca renunti. Un lucru este clar: trebuie sa animi creatura din silicon, sa atragi atentia asupra ei si sa ii permiti salaului sa o atace. Nu este aici locul unei dizertatii asupra tehnicii prin care jigul prinde viata. In schimb cred ca este mai potrivit sa ne intrebam ce determina salaul sa atace naluca. Gasind cateva raspunsuri la aceasta intrebare vom capata mai multa adresa tocmai in tehnica de pescuit.

Agresiv sau flamand
Aceasta este perpetua intrebare a pescarului care prefera nalucile in detrimentul nadelor naturale. Salaul este un maestru al extrasenzorialului. Miroase, gusta, vede si aude acolo unde crezi ca este vidul absolut al perceptiei. Ei bine, acest comportament paranormal (cel putin prin prisma perceptiei noastre), ne da convingerea ca salaul - atunci cand te trage de maneca (via fir, lanseta, mulineta) - stie foarte bine de ce o face. Prada pe care o ataca a declansat resortul predatorial al pestelui care vede lumea in patru dimensiuni : inamic (pericol), adversar (concurenta), hrana (prada), neutru (indiferent). Naluca poate trece prin oricare dintre aceste ipostaze, in functie de dinamica, dimensiune, culoare, nivel al evolutiei.

Primavara agresivilor
Orice pescar de spinning care a dat n patima salaului a constatat ca primavara, mai ales inainte de depunerea pontei, salaii sunt de o agresivitate iesita din comun. Ei ataca hotarat jigurile, de multe ori indiferent de marime, culoare sau dinamica. Primavara este cel mai bun moment sa testam pornirile salaului pentru a le gasi o explicatie cat de cat plauzibila. Marind dimensiunea si turbulenta nalucii vom observa ca agresivitatea salaului creste direct proportional. Acest fenomen poate fi explicat prin comportamentul teritorial al acestui peste in epoca pre-reproductiva. Naluca noastra este un adversar care i poate periclita masculului teritoriul n care el va atrage si seduce femela. Numarul mare de masculi invinsi prin KO de voblere si shaduri de mari dimensiuni pare sa confirme acest lucru. Nici femelele nu se lasa mai prejos n perioada post-reproductiva, cand nu mai sunt dispuse sa accepte masculii intrziati sau... pustii obraznici. Din nou voblerele si shadurile cu aspect de macho man va dau senzatii periculoase in fir. Delimitarea dintre foamea si violenta subacvatica este greu de trasat. Adversarul invins devine prada, mai ales atunci cnd diferenta de talie dintre cei doi competitori permite acest lucru. Exista si situatii cand salaul, enervat de insolenta intrusului dar satul de mici aperitive, sa aplice corectii prin lovituri puternice de coada sau sa se aseze impunator peste adversar, in cel mai tehnic stil de Sumo. Jigurile stiu de ce. La fel si salaul.



RSS
©2007 pescarul.com
Toate drepturile rezervate.