4 iunie 2006 - ora 10 dimineata. Eu, Valentin Oprisanescu “Vijelie”, si Constantin Mateescu - “Maty” suntem deja imbarcati in mica mea masina si gata de “marea aventura“. Incepe deplasarea in Croatia, la Osijek-Bilje, unde urma sa se desfasoare Campionatul mondial de pescuit pe echipe. Reusim sa parasim Bucurestiul dupa aproape 40 de minute de aglomeratie infernala si ne asternem usor la drum spre localitatea Sfantu Gheorghe (de Ardeal), unde avem fixate intalnirea cu inca doi membri ai echipei noastre: Marius Bîrlă si “Laci” - Laszlo Dalnoki. Ajungem în Sfântu’ la ora 14, unde ne întâlnim cu Marius care ne conduce la el acasa, locul ideal pentru “bârfe”, despre ce am mai facut în ultima vreme, ce si unde am mai prins, cât, ce si dece, chestii de-ale noastre, pescaresti. La 14.30 suntem sunati de soferul microbuzului, venit de la Arad, pentru a ne duce in aceasta aventura. Incarcam repede bagajele si plecam de la Marius sa il “culegem” si pe Laci. Las masina mea in curtea casei lui Laci si ii incarcam bagajele.
Ora 15.10. Suntem in drum spre Odorhei de unde urmeaza sa întregim echipa cu Szolt Benzar, Attila Orosz si Feleki Levente. Odata întregita, echipa Energofish porneste spre visul de a realiza un loc in primele 10 echipe ale lumii.

E=mc patrat.
Dupa mult prea multe ore de mers cu masina ajungem, în sfârsit, la locul de cazare asigurat sponsorul nostru, Pal Istvan, la o vila situate în imediata apropiere a pistei de concurs. Fiecare îsi alege câte un loc în camera, alegerea colegului de camera fiind facuta dupa criterii numai de noi stiute: nivelul decibelilor sforaiturilor, fumatori sau ne - …. Gazda este perfecta din punct de vedere ale secretelor noastre pescaresti pentru ca nu stie nicio boaba de alta limba, cu exceptia croatei lui materne.
Pregatim nada, comuna pentru toata echipa, si asteptam sa vina ziua de marti, când aveam sa facem cunostiinta cu pista de concurs. La ora 5 dimineata ceasurile suna nervoase in toate camerele si noi, nerabdatori, sarim ca arsi sa ne pregatim de antrenament. Ora 08.00 ne prinde pe pista de concurs cautand standul repartizat echipei Energofish - Romania. Intram în stand si începem sa ne pregatim de ziua de antrenament - 2 manse a cate 3 ore in regim de competitie. Stabilim de comun acord sarcinile fiecaruia din echipa pe ziua respectiva si anume la ce peste avea sa pescuiasca fiecare, cu ce fel de nada, la ce stil, etc, astfel incat la sfarsitul zilei sa putem sa tragem niste concluzii despre nada si tactica ce urmeaza sa le folosim in concurs.

Echipa la masa in vila unde eram cazati.

Tactici in avanpremiera.
Eu am “picat” sa pescuiesc “viteza”, adica la peste mic cu varga de pana la 3 metri lungime. Maty incearca un pescuit combinat de 30 minute la oblate, dupa care se muta pe vadul de rubeziana. Benzar încearca la peste mare la rebeziana si cu arma lui favorita, match-ul. Cei trei care au ramas - Marius, Laci si Attila, au pescuit la rubeziana cu nada si aditiv diferit unul de celalalt. Ziua trece si deja incepem sa ne formam o idee despre ce se intampla acolo. Am realizat ca in pescuit viteza nu scoti mai mult de 5 kg de peste, fapt care avea sa fie comfirmat si in zilele urmatoare. La match depinde foarte mult locul pe care cazi, dar nu poti avea frecventa si precizia celor care pescuiesc la rubeziana datorita curentilor apei, destul de schimbatori in canalului respectiv. La rubeziana se pot scoate pe un loc bun 7-8 kg de peste, combinat de la platicuta la caras si ciortan.

Noaptea e un sfetnic bun.
Ajungem seara la camere si dupa o masa în mare viteza începem sa expunem fiecare concluziile zilei de antrenament. Ce nada a mers mai bine, cu câta argila, cu ce aditiv, cât vierme, fuilles… Zilele urmatoare au fost de asemenea zile de testare a combinatiilor de nada, nada sponsorizata de Van Den Eynde, prin reprezentanta lor din Romania. Deja ziua de vineri ne-a gasit linistiti si hotarâti asupra tacticii pe care aveam sa o punem in practica. Urmeaza partea cea mai grea si anume cine sa concureze si cine sa fie rezerva în prima mansa. Pâna la urma s-a hotarât printr-o mansa de pescuit, unde soarta a vrut ca Marius sa fie rezerva. Alaturi de el, Levente Feleki, care era desemnat capitan nejucator pentru ambele zile. Plecam de pe pista de concurs la prânz si mergem la deschiderea oficiala, in piata centrala a orasului Osijek. Ca sa fiu cinstit, si dupa parerea intregii echipe, a fost exagerat de lunga ca timp si din cale afara de obositoare - a trebuit sa stam în picioare în piata timp de câteva ore si sa defilam cu drapelele pe principalele strazi ale orasului . Se termina în sfârsit deschiderea si plecam la vila unde eram cazati. Incepem sa pregatim nada si sa facem ultimele pregatiri în cutia cu monturi. Incercam sa ne culcam devreme, pe la 10 seara, dar emotiile nu ne lasa sa adormim decat dupa ora miezul noptii.

Feleki controland cantitatea de peste prinsa de mine la antrenament.

Cine se scoala de dimineata, pescuieste departe.
Ora 5. Dimineat. Ca in fiecare zi, primul care suna este ceasul lui Maty (ceas care, de atatia ani, a devenit sperietoarea colegilor de camera). Începe freamatul în toate camerele. Incarcam bagajele in microbuz in ordinea sectoarelor în care suntem repartizati si plecam spre pista de concurs unde parcam masina. Asteptam capitanului, dus la tragerea la sorti a locurilor in sector. Apare Peter (Peter Ehrenberg - cetatean german care este indragostit de pescuit si de un real ajutor echipei Energofish), impreuna cu Marius, de la tragerea la sorti. Primim fiecare sortul cu numarul si culoarea sectorului si microbuzul se pune in miscare de-a lungul pistei sa “decarteze” concurentii. Odata cu semnalul de intrare in stand, ca un facut, se porneste o ploaie de zile mari…. Noroc ca aveam la mine umbrela primita de la lot si am putut sa ascund cât de cât bagajele si nada. Dupa ce imi fac ordine în lucruri, îmi instalez scaunul si sculele, incep sondarea apei. Surpriza! De la prima lansare agat si rup linia, pierzand toata montura. Pun mana pe cel de al doilea kit, iau din sertarul scaunului inca o sonda si reîncep sondarea - de aceasta data la un metru mai in stanga, de unde lasasem prima linie. O agat imediat si pierd si al doilea kit. Pun mana pe “numarul” 3, sondez mai in dreapta cu 2 metri si gasesc un loc de 80 cm mai curat, unde ma decid sa pescuiesc in mansa ce urma sa inceapa. Timpul trece repede si cu 10 minute inainte de nadirea grea reusesc sa termin pregatirea. Se aude semnalul de nadire si asupra apei se revarsa un adevarat “bombardament “de nada. Tactica hotarâta de echipa a fost sa nadim in doua locuri, si anume, la oblete in mal pentru o varga maxim de 3m si la rubeziana, la 13 metri. Urma sa pescuim la oblete si platicuta in mal timp de 30 minute, dupa care sa trecem pe rubeziana si sa incercam sa prindem caras si ciortanica.

Marius in dril cu un caras.

Prima mansa – locul 8.
Incepe mansa, si, cum planificasem, încep sa pescuiesc în mal dupa maruntis, dar observ ca obletele se încapatâneaza sa intre, probabil din cauza galagiei facute de nadirea grea. Nu stau pe ganduri si trec repede pe adancime, unde stiam ca este prezenta platicuta mica, la 3 - 7gr / bucata. Încep sa prind cam 3 - 4 pe minut, dar dupa 20 de minute observ ca englezul din stanga mea avea 2 carasei cam la 80-100 gr. Când vad ca si cel din dreapta prinde un caras de peste 150 grame schimb si eu tactica si trec pe rubezian. Pun o rama în cârlig si in momentul în care o asez pe locul pe care îl găsisem la sondare, pluta se scufunda lin ca la o supralestare, fapt care atrage de la sine o întepare instantanee. Firul vibreaza, guma se întinde, iar dupa un minut în juvelnic poposeste un ciortanel de 200 grame. Apoi începe dezastrul… Unde puneam montura, acolo agatam. Dupa circa 15 carlige rupte si 10 linii lasate, locul meu arata ca un magazin de prezentare al plutelor, apa in fata fiind “balizata” cu monturile mele rupte. In ciuda insistentei mele si chinului de a da totusi la rubeziana am pierdut aproape doua ore, timp în care am prins doar ciortanelul si 2-3 carasei de pana la 120 grame. Vazând ca mai am o singura ora la dispozitie si situatia mea nu este prea roza in sector, am apelat la pestele de rezerva din mal. Am început din nou sa punctez cu oblete, babusca, avatel, vaduvita si platicuta. Se aud pe rand cele doua semnale, cel de 5 minute si de sfarsit de mansa. La cântar constat ca am prins 2460 grame, lucru care imi aduce un loc 14 in sector. In tot acest timp, cât a durat mansa si cantarirea, a plouat continuu. Incepem sa ne adunam din sectoarele noastre si aflu cu placuta surprindere ca avem niste locuri foarte bune. Benzar - locul 2, Maty - locul 12, Laci - 12, Attila - 5. Avand aceste locuri echipa Energofish-Romania iese locul 8 pe natiuni in prima zi de competitie.

Maty in dril.

8 la indigo.
Odata ajunsi la vila unde eram cazati facem repede o sedinta despre modul în care a pescuit fiecare în timpul mansei, tragem concluziile si formam echipa pentru a doua zi. Ca de fiecare data, cel care a avut cel mai slab rezultat in prima mansa sa este desemnat “capitan” pentru a doua zi iar rezerva din prima zi urmand sa-si “joace” sansa în locul lui. A doua zi plec cu Peter la tragerea la sorti, urmand sa mergem pe pista la echipa, imediat dupa ce aflam pozitia fiecaruia in sectoarele deja stiute. Luam sorturile cu numerele de concurs si le împartim in momentul lasarii fiecaruia pe locul primit. Cele doua ore de pregatire trec ca vantul si ca gandul si se da start la nadirea grea. De data asta, hotarâm sa se foloseasca o tactica de nadire in trei vaduri: unul la match, altul la rubesziana si, cel din mal, pentru maruntis. Cel din larg, chiar daca nu il folosim, este bun pentru a crea o bariera pentru cei din laterale, astfel încât sa nu beneficieze gratis de pestele din fata noastra în cazul în care se decid sa pescuiasca la bologneza sau match. Benzar are ghinionul sa pice pe un loc asemanator cu cel avut de mine cu o zi inainte. Nu poate sa faca prea mult la roubensianne, dupa care isi incearca norocul la arma lui favorite – match-ul. Dar si acolo “terenul” este destul de accidentat, presarat cu multe obstacole, asa incât nu are decat varianta pestelui mic, in mal. Ghinion, nu reuseste in final, in sector, decât locul 23. Pentru ceilalti din echipa, Dumnezeu a fost mai milostiv, acestia picând pe locuri destul de curate. Maty, de cum a inceput mansa, era hotarat sa se razbune pe rezultatul obtinut cu o zi inainte, rezultat bun, dar nu suficient pentru ambitiile lui de mare campion. Ajutat întoteauna de Dumnezeu, acum si de un loc privilegiat, reuseste la rubeziana un nesperat loc 1 în sector. A reusit aceasta performanta prinzand caras dupa caras, spre stupefactia vecinilor care cam somau. Laci are un stand cu ceva vegetatie, dar care nu îl împiedica sa smulga un loc 2 pe sectorul lui, tot cu caras la rubeziana. Marius are un stand mediu ca valoare, lucru care il dezavantajeaza în larg la rebeziana si îl forteaza sa pescuiasca cea mai mare parte a mansei la peste mic. Din pacate, cu peste mic nu poti face fata standurilor bune în care se prinde caras, asa ca în final obtine un loc 21 pe sector. Attila pica pe un loc destul de bun, dar “chel”, fara pic de vegetatie, lucru care nu il avantajeaza aici unde pestele este destul de sperios iar o nadire fara cupa nu face altceva decat sa îl sperie si sa îl trimita la vecini. Sfarsitul mansei îl gaseste pe pozitia 13… Se da semnalul pentru ultimele 5 minute si apoi de final de concurs. Echipa Romaniei se gaseste si a doua zi pe aceeasi pozitie - locul 8, loc care ne ramâne si in clasamentul general.

Benzar in zona cu agatatura. Mansa a doua.

E de bine. Se putea si mai bine.
Serbia pe locul 1, Italia pe locul 2 si Ungaria locul 3. La festivitate apare si Pal Istvan, vizibil multumit de locul obtinut de echipa noastra. Si a lui. Stam un pic de vorba si comentam concursul dupa care Dan Secosan, jurnalist si pescar de competitie, venit din Romania special ca sa ne sustina moral ne face o sedinta foto in care facem poze de grup si apoi cu banner-ul sponsorului cu nada, Marcel Van Den Eynde. Seara mergem la banchetul organizat la hotelul de 4 stele care poarta numele orasului Osijek, unde ne salutam cu pescarii celorlalte echipe. Alte poze, alte amintiri… Plecam de la banchet destul de repede spre locul de cazare unde incepem sa ne pregatim pentru drumul de întoarcere spre casa. Dimineata plecam spre tara si in curand aveam sa constatam cu placere ca multi pescari stiau deja de “isprava” echipei Energofish. De cum am intrat in tara, in raza”de actiune” a telefoanelor mobile, primim apeluri de felicitari de la majoritatea concurentilor din tara.
Romania, prin echipa Energofish, a obtinut cel mai bun rezultat din ultimii 35 de ani intr-un campionat mondial pe echipe. Speram ca pe viitor, cu ajutorul lui Dumnezeu si al sponsorilor nostri, sa ne mentinem in Top Ten, sau, si mai bine, sa pescuim si noi o data un loc pe podium. Poate îl meritam!

Valentin Oprisanescu - Vijelie

This entry was posted on Joi, 27.Decembrie.2007 at 5:28 am and is filed under Vijelie. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.